Un muzeu din Belgia oferă un tur virtual al expoziţiei dedicate pictorului flamand Jan Van Eyck

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 08-04-2020 09:48

Un muzeul din Belgia oferă ocazia iubitorilor de artă să aprecieze operele maestrului flamand Jan van Eyck, în pofida măsurilor de izolare impuse în această ţară în contextul pandemiei de coronavirus, prin vizite ghidate virtuale, informează DPA.

Intitulată "Van Eyck: An Optical Revolution" (Van Eyck: O Revoluţie Optică", expoziţia de la Muzeul de Arte Frumoase din Gent a înregistrat 130.000 de vizitatori de la deschiderea sa, la 1 februarie, înainte de a fi obligată să îşi închidă porţile în conformitate cu restricţii menite să reducă răspândirea noului coronavirus, potrivit Mediafax.ro.

Citește și: Cum a ajuns Spitalul Universitar focar de COVID-19? O persoană care trebuia să se izoleze, pusă să verifice curăţenia în spital: 'Mie mi se pare puţin penal'

În prezent, curatorul sau, istoricul de artă german Till-Holger Borchert, îşi va transmite cunoştinţele sale prin intermediul unui tur virtual al expoziţiei.

Iubitorii de arta din întreaga lume se pot conecta pe Facebook Live, miercuri, de la ora 19:00 (17:00 GMT) pentru a participa la acest tur virtual al expoziţiei.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 36: 'Să vină Sebi Ghiţă!'

Experta în artă Frederica Van Dam va fi de asemenea disponibilă pentru a răspunde la întrebări.

Doar aproximativ douăzeci dintre operele pictorului Van Eyck, reprezentant a ceea ce a devenit pictura olandeză timpurie, sunt cunoscute, iar expoziţia prezintă treisprezece dintre acestea, notează DPA.

Expoziţia "de neratat", potrivit descrierii de pe site-ul muzeului, "aduce la Gent circa optzeci de lucrări medievale târzii. Lucrări de pictură, artă în miniatură, sculptură şi desene sunt aşezate unele lângă altele sau faţă în faţă pentru a aduce la viaţă lumea medievală a lui Van Eyck".