Ianis Hagi a impresionat prin evoluţiile sale la Rangers

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-04-2020 13:33

Ianis Hagi a impresionat prin evoluţiile sale la Rangers, echipa la care este împrumutat de la Genk, și ar putea prinde un transfer la Real Madrid, potrivit Mediafax.

Potrivit presei din Spania, Florentino Perez îl doreşte pe Ianis Hagi în tricoul lui Real Madrid.

Acesta a insistat, iar Zinedine Zidane şi-a dat acordul pentru transferul lui Ianis Hagi.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 36: 'Să vină Sebi Ghiţă!'

Hagi a impresionat prin evoluţiile sale la Rangers. Ianis a marcat 3 goluri şi a contribuit cu două pase decisive pentru echipa antrenată de Steven Gerrard.

Se pare că Florentino Perez a discutat deja cu Ianis şi i-a comunicat interesul clubului Real Madrid pentru el. Acesta ar fi dispus să plătească 10 milioane de euro pentru mijlocaşul român.