HALUCINANT - Cum pleacă ambulanțierii în misiune de teama COVID-19: 'Tot personalul este cu moralul la pământ' / FOTO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-04-2020 18:14
Actualizat: 08-04-2020 19:26

Un ambulanțier din Câmpulung Moldovenesc este trimis la un caz de infectare cu coronavirus în combinezon prins cu bandă adezivă. Un ambulanțier din Câmpulung Moldovenesc a făcut mărturisiri cutremurătoare la Antena3. Femeia a povestit cum se luptă ea și colegii ei de pe ambulanță pentru a le oferi pacienților lor o șansă la viață, în condițiile în care spitalele din Suceava sunt supraaglomerate, iar echipamentul lor de protecție este precar.

”Tot personalul este cu moralul la pământ. Toți sunt cu acel echipament special, nu știi cu cine ai vorbit, unul te ia, altul te lasă, Într-un tarziu, la ora 17.00 ni se dă pacientul în ambulanță ca să-l traversăm vizavi la Boli Infecțioase. În momentul de față suntem carne de tun, nu avem ținute, se rup, te obligă să le tragi cu scotch, să pui cearșaful de unică folosință pe care îl pui pe targă ca să le căptușești, avem acei botoșei pe care îi au vizitatorii în spital și se rup de la atâtea drumuri - suntem efectiv fără nicio protecție.”, a spus femeia.