Peste 30 de persoane s-au infectat cu Covid-19, dintre care 2 bătrâni au murit, la Centrul pentru vârstnici Sfîntul Ilie din Galaţi - Unitatea prelută de DGASPC

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 08-04-2020 15:44

Centrul pentru îngrijire persoane vârstnice ”Sfântul Ilie” din Galaţi va fi preluat de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din subordinea Consiliului Judeţean Galaţi. În acest centru, 2 bătrâni au murit, iar alţi 32 de vârstnici şi angajaţi au fost confirmaţi cu coronavirus, potrivit news.ro.

Potrivit prefectului judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu, a fost dispusă deja preluarea de către DGAPC Galaţi a centrului de bătrâni, după ce mai multe persoane asistate şi personal de îngrijire a fost confirmat cu coronavirus, iar alţi angajaţi şi-au dat demisia şi au plecat acasă.

”Azi noapte a fost trimis ordinul comandantului acţiunii prin care care DGASPC Galaţi va prelua în administrare şi coordonare centrul de bătrâni Sfântul Ilie pentru gestionarea situaţiei critice de acolo.

A fost nevoie de acest ordin pentru că acolo e o entitate privată, a fost o asociaţie, care a internat aceşti bătrâni contra unei sume de bani, iar în prezent a fost nevoie de intervenţia autorităţilor pentru a salva vieţile acestor bătrâni, pentru că o mare parte din personal medical de întreţinere au fost confirmaţi pozitiv, alţii sunt în izolare la domiciliu, în timp ce unii şi au dat demisia.

Citește și: Curs BNR, 7 aprilie 2020. Creștere de ultim moment a euro! A trecut pragul de 4,83 de lei

A fost nevoie de aceasta masură ca centrul să fie preluat de DGASPC pentru a gestiona criza creată în acest centru. În acest moment sunt in centru 4 vechi angajaţi, dar noi am delegat 22 de cadre medicale, asistente şi infirmiere, persoane care sunt sub coordonarea unui epidemiolog, pentru că şi medicul centrului e în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact cu administratorului”, a declarat, pentru
News.ro, prefectul de Galaţi.

Între timp, numărul persoanelor care sau fost confirmate pozitiv cu coronavirus a crescut. Astfel, bilanţul în unitatea din Galaţi este acum de 2 morţi şi 32 de persoane confirmate COVID 19, bătrâni şi angajaţi ai unităţii

Ultimele teste care au ieşit positive sunt de la 5 bătrâni şi un angajat al azilului. Alte circa 100 de rezultate ale testelor pentru depistarea infecţiei sunt aşteptate.