Pandemia se aproapie de 100.000 de victime - Peste 90.000 de morţi în întreaga lume

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 09-04-2020 22:31

Pandemia de coronavirus a făcut cel puţin 90.000 de morţi în întreaga lume de la declanşarea sa în China, în decembrie, dintre care mai mult de jumătate în Italia, Spania şi Statele Unite, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale joi la ora 16:30 GMT, potrivit Agerpres.

Citește și: Un tratament anti-COVID-19 a avut succes la șase pacienți în stare gravă din Israel

În total, au fost înregistrate 90.938 de decese (la 1.534.426 de cazuri), dintre care 64.342 în Europa, cel mai afectat continent. Cu 18.279 de morţi, Italia este ţara cu cele mai multe decese, urmată de Spania (15.238), Statele Unite (14.830) şi Franţa (10.869).