Festivalul muzical Solidays din Paris, programat pentru iunie, a fost suspendat

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-04-2020 23:05

Festivalul muzical Solidays, un eveniment de binefacere dedicat luptei împotriva SIDA şi programat, ca în fiecare an, la sfârşitul lunii iunie la Paris, a fost suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat luni organizatorul manifestării, Luc Barruet, citat de EFE.

Într-un interviu publicat luni de ziarul Le Parisien, Barruet a declarat că iniţial s-a încercat amânarea pentru septembrie, însă nu se ştie sigur dacă atunci va putea fi organizat acest festival care ar trebui să reunească 230.000 de spectatori, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Marcel Ciolacu, apel către președintele României: O să venim cu anumite măsuri economice.

De asemenea, nu se ştie dacă hipodromul Longchamp, în apropiere de Paris, unde se organizează anual festivalul, va putea fi disponibil.

Barruet a subliniat că niciodată de la înfiinţarea sa în 1999 nu a fost nevoit să anuleze vreo ediţie, cu excepţia unei singure zile de furtună în anul 2000, şi că a fost nevoit să ia una dintre cele mai dificile decizii din viaţa lui.

El a reamintit că 10.000 de persoane lucrează la organizarea acestui eveniment la care asistă anual 228.000 de spectatori.

Citește și: Un cunoscut protestatar îl atacă dur pe Marcel Vela: Nu merge să pui securiști vechi în haine(grade) noi

Pentru anul acesta au fost deja vândute 230.000 de bilete.

Problema care se pune acum este chiar viitorul festivalului Solidays, cu ajutorul căruia au fost strânse anul trecut 3,2 milioane de euro.

Încasările obţinute în 2019 au servit la finanţarea a 108 proiecte de ajutorare a bolnavilor de SIDA, gestionate de 80 de asociaţii din 22 de ţări, de care au beneficiat 150.000 de pacienţi, mai ales din Africa.

Citește și: USR, atac la Curtea Constituțională și la Guvernul Orban!

Pandemia de COVID-19 s-a soldat în total în Franţa cu 14.393 de morţi, dintre care 561 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore.