Incendiul de vegetaţie din Caraș-Severin a fost lichidat după o săptămână de la izbucnire

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 14-04-2020 18:14

Incendiul de vegetaţie uscată din Băuţar a fost lichidat, marţi, după o săptămână de la izbucnire, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

"În această dimineaţă au fost reluate operaţiunile de stingere a incendiului. La faţa locului au acţionat Detaşamentul de Pompieri Caransebeş, cu nouă subofiţeri şi un ofiţer, precum şi Detaşamentul de Pompieri Reşiţa, cu zece subofiţeri. În plus, în zonă a început şi să plouă, aşa încât, în cele din urmă, incendiul a fost lichidat. Incendiul a pornit la vegetaţia uscată, dar a cuprins şi zone împădurite sau parţial împădurite", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic" Caraş-Severin, Adrian Manofu.

Citește și: Dezvăluire. Klaus Iohannis a dat undă verde la achiziții cu negociere ‘la secret’

Incendiul de la Composesoratul de la Băuţarul de Sus a izbucnit încă de marţi, 7 aprilie, dar a fost sesizat de reprezentanţii acestuia de abia vineri, 10 aprilie, fapt pentru care prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a dispus o anchetă.

Pompierii estimează că flăcările au afectat o suprafaţă de 120 de hectare.