Competiţiile organizate sub egida AFC, înclusiv Liga Campionilor Asiei, au fost suspendate până la noi ordine

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 14-04-2020 20:16

Competiţiile organizate sub egida AFC, înclusiv Liga Campionilor Asiei, au fost suspendate până la noi ordine, informează lequipe.fr, potrivit news.ro.

"Fiind una dintre primele confederaţii din fotbalul mondial care a luat măsuri preventive în faţa epidemiei Covid-19, această ultimă decizie consolidează angajamentul AFC de a asigura siguranţa şi bunăstarea jucătorilor, echipelor participante, oficialilor, suporterilor şi tuturor părţilor implicate", a se arată într-un comunicat al AFC.

Citește și: Dezvăluire. Klaus Iohannis a dat undă verde la achiziții cu negociere ‘la secret’

Liga Campionilor Asiei era deja suspendată din martie şi după această nouă amânare meciurile s-ar putea relua în iulie, în faza grupelor, iar partidele din fazele eliminatorii ar putea avea loc în august.

Mai puţin de două din cele şase etape ale fazei grupelor s-au desfăşurat până acum.

În Liga Campionilor AFC participă şi Al Hilal, echipă saudită antrenată de Răzvan Lucescu, care are două victorii în tot atâtea meciuri, în Grupa B.

Citește și: ‘Cu Ludovic Orban, PNL nu are nicio șansă să mai câștige alegerile. 1 milion de români sunt în șomaj tehnic, cu salariile tăiate’ – Bogdan Chirieac