Alexandru Rafila vorbește despre o relaxare a măsurilor: trebuie să ne gândim la copii și la vârstnici

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 20-04-2020 06:20
Actualizat: 20-04-2020 00:17

Copiii trebuie să iasă, să se joace, să alerge, iar probabil că data de 15 mai este o dată rezonabilă pentru România, spune prof. dr. Alexandru Rafila: „Trebuie să ne gândim şi la persoanele vârstnice, care trebuie încurajate să facă mişcare în cursul serii, când circulaţia este redusă”.

Citește și: Unul dintre miliardarii lumii, lovit puternic de coronavirus: a pierdut 50% din avere

De mai bine de o lună copiii României stau în casă. Medicii spun că sănătatea lor poate fi afectată din cauza lipsei mişcăriii şi a soarelui. În Spania premierul are de gând să relaxeze această restricţie din 27 aprilie, astfel încât copiii să poată lua aer curat.

„Cred că şi în România trebuie gândită o astfel de măsură, probabil că nu tot din 27 aprilie, pentru că, ştiţi, evoluţia epidemiei în ţara noastră are un decalaj de circa 3 săptămâni faţă de Spania, 2-3 săptămâni, probabil că 15 mai este o dată mai rezonabilă pentru România, dar cred că acest tip de gândire este unul corect”, e de părere Alexandru Rafila.

Profesorul Rafila spune că şi vârstnicii ar trebui să iasă afară, însă, deocamdată aceste schimbări nu sunt reglementate oficial.

„Copiii, sigur, în timpul zilei trebuie cumva să iasă, să se joace, să alerge, să facă mişcare, dar probabil că trebuie să ne gândim un pic şi la persoanele vârstnice, care să fie încurajate eventual să facă plimbări, să facă mişcare, în cursul serii, când circulaţia este redusă”, a mai precizat profesorul Alexandru Rafila.

Cel mai recent raport al OMS arată că paşii de ridicare a restricţiilor trebuie să fie făcuţi gradual, cu intervale de timp pentru a evalua impactul lor. Ideal ar fi un interval de minim două săptămâni – care corespunde perioadei de incubaţie a virusului - între fiecare măsură de restricţie ridicată.