ALERTĂ O nouă confruntare SÂNGEROASĂ, în Codlea: Doi polițiști locali au fost grav răniți de către romi - TRUPELE SPECIALE patrulează pe străzi

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 20-04-2020 22:43
Actualizat: 20-04-2020 22:49

Violențe extreme luni seară în cartierul de romi Mălin, din Codlea. Cel puțin doi polițiști locali sunt grav răniți după ce au fost loviți cu lopețile în cap de romi. Polițiștii au intervenit să-i despartă pe țiganii care au început să se bată în plină stradă, anunță brasovstiri.ro.

La fața locului au fost trimiși polițiștii și jandarmii. Polițiștii locali au ajuns primii și au încercat să-i despartă pe romii care se loveau cu obiecte contondente.

Citește și: Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea, cercetat penal de politie: ‘Am făcut un lucru formidabil’

Polițiștii locali au intrat între cele două tabere încercând să calmeze spiritele. În acel moment țiganii s-au apropiat pe la spate și i-au lovit pe doi polițiști cu lopețile în cap. Trei indivizi au fost ridicați de la fața locului și au fost duși la secția de poliție pentru audieri.

Cei doi răniți au fost scoși de un coleg de la locul confruntării. Se pare că aceștia au nevoie de îngrijiri medicale. Jandarmii au cerut întăriri pentru a calma spiritele. Violențele au fost aplanate, iar trupele speciale solicitate să intervină patrulează pe străzi.