Apărarea antiaeriană a armatei siriene a doborât rachete israeliene

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-04-2020 08:27

Apărarea antiaeriană a armatei siriene a doborât luni rachete israeliene deasupra oraşului antic Palmira, în centrul Siriei, a transmis agenţia oficială de presă Sana, citată de AFP.

"Apărarea antiaeriană a făcut faţă unei agresiuni israeliene deasupra oraşului Palmira şi a interceptat mai multe rachete inamice", a scris Sana, fără să ofere mai multe detalii, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Alexandru Rafila anunţă că în toamnă am putea avea primul medicament împotriva COVID-19. A fost testat cu succes în SUA

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), organizaţie neguvernamentală cu sediul în Marea Britanie, a raportat că ţintele vizate au fost "posturi militare ale miliţiilor iraniene din deşertul Palmira", fără să anunţe victime.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al armatei israeliene a refuzat orice comentariu.

De la începutul războiului din Siria vecină, în 2011, Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene în această ţară împotriva forţelor regimului de la Damasc, dar şi contra aliaţilor acestuia, Iranul şi gruparea libaneză Hezbollah, inamici ai statului evreu.

Apărarea antiaeriană siriană a doborât la 31 martie, potrivit Sana, "un număr de rachete care nu şi-au atins ţinta" în provincia Homs, unde se află Palmira.

Citește și: Avocatul Poporului CONFIRMĂ: Polițiștii dau AMENZI după cum au chef, în plină stare de urgență

OSDO a informat că a fost vizat "aeroportul militar Shayrat", unde sunt prezente forţe iraniene.

Israelul, care confirmă rareori operaţiunile sale din Siria, avertizează frecvent că se va opune ca Siria să devină un cap de pod al Teheranului.