Paramedici de la ISU Mureş vor fi trimişi la Suceava pe fondul deficitului de personal medical

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 22-04-2020 18:01

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş va trimite nouă paramedici care să asigure primul ajutor calificat împreună cu salvatorii suceveni, pe fondul deficitului de personal de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, generat de răspândirea COVID-19, potrivit Agerpres.

"În fiecare zi, colegii noştri trec prin mari provocări, iar acţiunile lor sunt foarte importante şi necesare, de aceea nouă paramedici mureşeni sunt alături de colegii de la ISU "Bucovina" al judeţului Suceava. Aceştia vor asigura intervenţiile de prim ajutor calificat SMURD, alături de salvatorii suceveni. Măsura a fost luată ca urmare a deficitului de personal de la Serviciul Judeţean de Ambulantă Suceava, determinat de răspândirea noului coronavirus SARS-CoV-2. Paramedicii vor încadra ambulanţele SMURD din rezerva operativă a ISU Suceava", a transmis conducerea ISU Mureş, într-o postare pe Facebook.

Citește și: În premieră, Nelu Tătaru anunță CÂND începe școala: Cum trebuie să fie echipați profesorii și elevii

Conducerea ISU Mureş şi-a exprimat convingerea că cei nouă paramedici "vor fi la înălţime" şi le-a mulţumit pentru sacrificiul lor.

"Sigur veţi fi la înălţime, aşa cum aţi demonstrat de fiecare dată! Vă mulţumim pentru sacrificiu şi vă asigurăm de respectul şi admiraţia noastră", a arătat ISU Mureş, în postarea citată.