Mike Pompeo a lansat cele mai dure acuzații la adresa Chinei: 'Nu a raportat nici faptul că acest virus se transmite de la om la om'

Autor: George Traicu
Publicat: 22-04-2020 23:24

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a declarat miercuri că Washingtonul are motive puternice să creadă că autorităţile chineze nu au raportat cu promptitudine izbucnirea epidemiei cu noul coronavirus către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters potrivit Agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Departamentul de Stat din Washington, Pompeo a mai acuzat China că nu a raportat nici faptul că acest virus se transmite de la om la om (aşa-numita transmitere comunitară) "timp de o lună, până când deja (virusul) ajunsese în toate provinciile Chinei".

Citește și: Rareș Bogdan și Florin Roman au EXPLODAT în ședința PNL: ne MĂCELĂREȘTE PSD!/ Nu mă mai duc la TV-uri

Preşedintele Donald Trump a afirmat sâmbătă că Beijingul ar trebui să suporte consecinţe, fără a preciza de ce tip, dacă a fost "responsabil cu bună ştiinţă" pentru pandemia noului coronavirus.

"Dacă a fost o greşeală, o greşeală este o greşeală. Dar dacă ei au fost responsabili cu bună ştiinţă, da, vreau să spun, atunci sigur că ar trebui să fie consecinţe", a declarat Trump reporterilor în cadrul conferinţei de presă zilnice.

Preşedintele Donald Trump a anunţat săptămâna trecută şi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul "proastei gestionări" a pandemiei noului coronavirus. Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a "eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere". Liderul american a adăugat că OMS a promovat "dezinformarea" din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.