VIDEO Ce i-a spus roboțelul Escu lui Klaus Iohannis la Spitalul Modular: 'Vremuri dificile, dar o să fie bine!'

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 24-04-2020 15:15
Actualizat: 24-04-2020 15:17

Președintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită la Unitatea de Suport Medical „Bucureștii Noi”, unde un robot, care va ghida pacienții din unitatea medicală, i-a transmis că „totul va fi bine”.

”Bine ați venit, domnule Președinte! Numele meu este Escu și sunt la datorie în Spitalul Modular Covid-19. Trecem prin vremuri dificile, dar o să fie bine!”, i-a spus roboțelul lui Klaus Iohannis.

Citește și: Klaus Iohannis: 'După 15 mai românii nu mai trebuie să aibă asupra lor declarația pe propria răspundere'

Roboțeii asistent vor ghida pacienții în spital, vor servi mâncarea și vor avea și alte sarcini care nu sunt medicale.

Președintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită la Unitatea de Suport Medical „Bucureștii Noi” și a ținut să mulțumească public unor entități private, Auchan și Leroy Merlin, pentru că au ridicat această facilitate.