Raport ONU - Peste 500 de civili ucişi din ianuarie în martie în Afganistan

Autor: George Traicu
Publicat: 27-04-2020 14:16

Peste 500 de civili au fost ucişi în primele trei luni ale lui 2020 în Afganistan, în pofida semnării Acordului de la Doha de către Statele Unite cu talibanii, denunţă luni ONU într-un raport, relatează Reuters potrivit news.ro.

În total, din ianuarie în martie au fost ucişi 1.293 de civili, iar alţi 760 au fost răniţi.

Între civili ucişi se află 152 de copii şi 60 de femei, precizează Misiunea ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA) în acest raport trimestrial.

Violenţele s-au amplificat după 29 ianuarie, când reprezentanţi ai talibanilor şi Statelor Unite au încheiat un acord, la Doha, care prevede retragerea forţelor americane în decurs de 14 luni, în schimbul unei respectări de către insurgenţi a unor angajamente, se arată în raport.

”În raport se constată o creştere îngrijorătoare a violenţei în martie, când existau speranţe ca Guvernul afgan şi talibanii să deschidă negocieri de pace şi să depună eforturi în vederea unei liniştiri a situaţiei, pentru a pune accentul asupra protecţiei afganilor de epidemia de covid-19”, subliniază UNAMA.