Băncile din spaţiul Uniunii Europene urmează să primească facilităţi de capital pentru a putea ajuta companiile să facă faţă crizei generate de pandemie

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 27-04-2020 17:34

Băncile din spaţiul Uniunii Europene urmează să primească facilităţi de capital pentru a putea ajuta companiile să facă faţă crizei generate de pandemie, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters, anunță MEDIAFAX.

Băncile din Uniunea Europeană vor beneficia de facilităţi de capital şi de relaxarea condiţiilor impuse acordării de credite, pentru a putea ajuta firmele prin împrumuturi rapide, în scopul evitării recesiunii.

Citește și: Alexandru Rafila vine cu vești noi! Ce locații vor fi redeschise

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, comisar UE pentru Economie, urmează să anunţe peste câteva zile un set de condiţii destinate băncilor.

Printre facilităţi se numără relaxarea modului de calculare a ratei de îndatorare în momentul acordării creditelor pentru companii, precizează sursele citate.