Jucătorii echipei Arsenal Londra şi-au reluat antrenamentele

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 27-04-2020 20:21

Jucătorii echipei Arsenal Londra şi-au reluat antrenamentele de luni, după ce clubul a redeschis centrul de pregătire de la Conley, potrivit news.ro.

Jucătorii s-au pregătit individual pe terenurile clubului, păstrând distanţa.

Printre cei care s-au antrenat au fost Alexandre Lacazette, David Luiz şi Granit Xhaka.

Citește și: Alertă! Școlile nu se mai redeschid în anul acesta școlar! Anunțul făcut de Klaus Iohannis!

Prezenţa jucătorilor se va baza pe un sistem de rotaţie care le va permite să nu se intersecteze. Clădirile clubului vor rămâne închise, iar jucătorilor li se va cere să se întoarcă acasă imediat după antrenament.

Campionatul Angliei este suspendat oficial până la 30 aprilie, dar măsurile de izolare sunt în vigoare până la 7 mai.