ULTIMA ORĂ ATENTAT asupra preşedintelui austriac

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 29-04-2020 18:38

O alertă cu bombă vizând sediul preşedinţiei austriece a condus miercuri la punerea în siguranţă a şefului statului Alexander Van der Bellen şi la evacuarea instituţiei, au declarat autorităţile pentru AFP.

”Preşedintele se afla la faţa locului. El a fost informat şi a fost plasat în siguranţă”, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei, Reinhard Pickl-Herk, scrie news.ro.

Citește și: Reguli stricte! Ce măsuri se vor lua pe litoralul românesc

”Toate persoanele care se aflau în sediul preşedinţiei au fot evacuate”, a precizat un purtător de cuvânt al Poliţiei din Viena, care a primit această o ameninţare prin e-mail.

Cartierul în care se află Palatul Hofburg - unde se află şi sediul Cancelariei -, în centrul capitalei vieneze, a fost izolat, iar echipe mobile au fost desfăşurate.

Citește și: Traian Băsescu confirmă sursele Bugetul.ro: Atât PSD, cât și PNL au fost avertizate de propunerea privind autonomia așa-zisului ținut secuiesc

Din aceste echipe fac parte membri ai forţelor de intervenţie de urgenţă, cu câini special antrenaţi în găsirea explozibililor, ambulanţe şi pompieri, a anunţat poliţia.

Alexander Van der Bellen, ales în 2016 împotriva extremei drepte, provine din rândul ecologiştilor.

Citește și: Mare atenție! Măștile ar putea fi o sursă de infectare cu coronavirus .