ULTIMA ORĂ: Accident grav în Prahova - O maşină de Poliţie a fost lovită de tren. O persoană este încarcerată

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 02-05-2020 16:17
Actualizat: 02-05-2020 17:31

O autospecială de poliţie locală, în care se aflau doi jandarmi, un ofiţer de poliţie naţională şi un poliţist local, a fost lovită de tren sâmbătă în comuna Dumbrava, au informat ISU şi IPJ Prahova.

O persoană, care se află în stare de inconştienţă, a rămas încarcerată în maşină şi echipele de salvatori acţionează pentru scoaterea acesteia.

UPDATE: Poliţistul încarcerat a murit.

La locul evenimentului au fost mobilizate două echipaje de descarcerare, unul de stingere şi unul de prim-ajutor.

Trenul implicat în accident este unul personal. Deocamdată nu se cunoaşte cauza accidentului.