Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Presei: 'Fără jurnaliști liberi, minciunile lui Iohannis ar fi rămas nesancționate'

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 03-05-2020 11:53

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei că jurnaliștii trebuie să lupte pe două fronturi, atât pentru a rezista crizei economice grave care a afectat profund și acest sector, cât și pentru a ține piept șuvoiului de știri false, propagate de la înălțimea celor mai înalte instituții ale statului român.

Marcel Ciolacu punctează că „fără presă liberă, minciunile grosolane ale președintelui Klaus Iohannis legate de profesorul Streinu-Cercel sau de așa zisul experiment al redeschiderii școlilor din Franța ar fi rămas nesancționate la nivelul opiniei publice”, adăugând că „dacă legea nu ar fi aplicată doar pentru cei incomozi și care spun adevărul, site-ul prezidențial ar fi fost de mult închis de instituțiile statului”.

Citește și: Alexandru Rafila, despre repornirea economiei: 'Angajatorii ar trebui să decaleze programul de lucru. Trebuie schimbat și conceptul de curățenie'

„Ziua Mondială a Libertăți Presei este cea mai bună ocazie pentru a transmite un mesaj puternic de apreciere și susținere pentru toți jurnaliștii. Presa este unul dintre motoarele principale ale progresului unei societății și consolidării unei democrații autentice.

În aceste vremuri presa românească, la fel ca întreaga societate, traversează o perioadă extrem de complicată. Trebuie să lupte pe două fronturi. Atât pentru a rezista crizei economice grave care a afectat profund și acest sector, cât și pentru a ține piept șuvoiului de știri false, propagate de la înălțimea celor mai înalte instituții ale statului român.

Fără presă liberă, minciunile grosolane ale președintelui Iohannis legate de profesorul Streinu-Cercel sau de așa zisul experiment al redeschiderii școlilor din Franța ar fi rămas nesancționate la nivelul opiniei publice. Dacă legea nu ar fi aplicată doar pentru cei incomozi și care spun adevărul, site-ul prezidențial ar fi fost de mult închis de instituțiile statului.

Fără presă liberă, nu am fi aflat niciodată de tunurile Guvernului PNL pe timp de pandemie sau de comerțul cu românii pe care îi trimite la export fără cele mai elementare măsuri de protecție legală și sanitară.

Sunt convins că presa își va păstra independența și va aduce la lumină toate mârșăviile celor care se folosesc de o criză sanitară pentru a stoarce capital electoral sau pentru a-și umfla buzunarele.

Jurnaliștii vor rămâne liberi, indiferent câte teancuri de bani le va flutura Orban!!!”, se arată pe pagina de Facebook a lui Marcel Ciolacu.