Coronavirus: Iranul va redeschide o parte moschei începând de luni

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 03-05-2020 12:51

Moscheile iraniene, închise de la mijlocul lunii martie ca parte a luptei împotriva răspândirii noului coronavirus, se vor redeschide de luni în 30% din judeţele ţării, a anunţat duminică preşedintele Hassan Rouhani, conform AFP şi Reuters.

"Am decis astăzi să redeschidem moscheile din 132 de judeţe [...] cu risc scăzut (de boală COVID-19) începând de mâine şi să începem din nou rugăciunea de vineri, respectând protocoalele sanitare", a spus el la şedinţa Comitetului naţional pentru combaterea pandemiei, difuzată la televiziunea de stat.

Judeţul ("chahrestân" în persană) este o subdiviziune a provinciei: Iranul are 434 de judeţe în 31 de provincii.

"Respectarea distanţării sociale este mai importantă decât participarea la rugăciunea colectivă", a spus Rouhani.

Citește și: Alexandru Rafila, despre repornirea economiei: 'Angajatorii ar trebui să decaleze programul de lucru. Trebuie schimbat și conceptul de curățenie'

Rouhani nu a făcut nicio precizare cu privire la numele judeţelor vizate de această măsură sau numărul moscheilor care urmează să se redeschidă luni.

A priori, măsura nu va fi aplicabilă capitalei, Teheran, sau celor două oraşe sfinte şiite din ţară, Machhad şi Qom, care sunt printre zonele cele mai afectate de pandemie.

Republica islamică a înregistrat oficial 6.156 de morţi din 96.440 de cazuri de îmbolnăviri din 16 februarie, când autorităţile au anunţat primele cazuri de deces.

În străinătate, dar şi în interiorul ţării, experţi şi oficiali suspectează că cifrele oficiale sunt subestimate în mare măsură.

Începând cu 11 aprilie, statul a autorizat redeschiderea treptată a întreprinderilor şi a ridicat restricţiile de călătorie în ţară.

Ministerul Sănătăţii din Iran a împărţit ţara în zone albe, galbene şi roşii în funcţie de numărul de infecţii şi decese.

Şcolile, universităţile, cinematografele, stadioanele şi alte locuri de întâlnire rămân închise în toată ţara. Însă şcolile din zonele albe şi cu risc scăzut se vor redeschide începând cu 16 mai, a spus preşedintele, menţionând că autorităţile vor continua să analizeze situaţia, scrie Reuters