Psihologii îi sfătuiesc pe părinți să îi motiveze pe copii să accepte sistemul online și să participe activ la lecții

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 05-05-2020 10:50

Predarea online este o provocare atât pentru elevi, cât și pentru profesori, iar psihologii îi sfătuiesc pe părinți să îi motiveze pe copii să accepte sistemul online și să participe activ la lecții, potrivit Mediafax.

Unii elevi se plâng de faptul că s-au plictisit să stea acasă și că lecțiile online nu sunt atractive.

„Îmi place mai mult la şcoală cu elevii. Nu prea îmi place mie să stau atât de mult în casă”, spune un copil.

Psihologii spun că părinții au un rol important și pot să îi ajute pe cei mici să accepte școala online.

DOCUMENT intern al Guvernului SUA: Pandemia de coronavirus va BUBUI în următoarele zile

„Părinţii sunt cei care pot contribui la acceptarea noii forme de învăţare online întărind utilitatea ei prin discursuri, prin discuţii prin care ei le iniţiază cu copiii lor”, spune psihologul Keren Rosner.

Aceasta a identificat și cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții.

„Părinţii este bine să evite să facă lecţiile în locul copilului, să nu fie critici în ceea ce priveşte metoda. Cu răbdare să-l înveţe să iniţieze stilul nou într-o formă de joacă, într-o formă de provocare. Să-l încurajeze ca el să deprindă obiceiuri şi să îi fie de folos, nu să-l respingă. Nu să se plângă continuu, ci să facă ceea ce ar face la şcoală doar că într-o formă diferită, într-o formă nouă”, a mai spus psihologul.

Școlile din România au fost închise în luna martie, iar cursurile se desfășoară acum online. Potrivit autorităților, școala va fi reluată în format clasic în septembrie.