Relaxați și paralizați (comentariu)

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 05-05-2020 17:13
Actualizat: 05-05-2020 19:07

Miroase a furtună politică severă după 15 mai.

Liberalii aflați la guvernare nu acceptă să primească lecții de la social-democrații pe care i-au acuzat ani la rând de corupție, minciună, incompetență (chiar analfabetism!) și înaltă trădare.

Restul partidelor susțin că de șase luni de când guvernează Ludovic Orban, dar mai ales de când s-a intrat în stare de urgență, PNL s-a aricit, ca un om jignit, nu ascultă de nimeni și face tot ce-l taie capul prin adoptarea de Ordonanțe de Urgență.

Tot ce decid liberalii prin Ordonanțe de Urgență, că e bine sau nu e bine, trece prin Parlament. Acolo, la „organul reprezentativ suprem al poporului român” şi „unica autoritate legiuitoare a ţării”, sunt alte idei, alte orgolii.

Pe principiul „votul e mai tare ca glonțul' (expresie folosită în timpul fostelor guvernări de stânga) și plecând de la ipoteza că 20% din parlamentari nu pot fi mai inteligenți decât ceilalți 80%, ordonanțele de urgență ale guvernului sunt modificate după cum vrea o majoritate formată în jurul PSD, din care face parte, dar nu mereu, ALDE, Pro România, UDMR.

PNL-iștii spun că „iresponsabilii” din Parlament sunt populiști și votează doar cu gândul la alegeri. Drept urmare, legile din Parlament sunt trimise de liberali la Curtea Constituțională.

Subiectul amânării ratelor la bănci este un exemplu recent. La fel și subiectul alegerilor locale. Al treilea caz recent se referă la suspendarea plății unor utilități.

Ce a făcut Guvernul a schimbat Parlamentul. Ce a schimbat Parlamentul a atacat PNL la CCR.

Și uite așa Palatul Victoria și Palatul Parlamentului se blochează reciproc.

Între scaune pică legile.

Așa arată un stat pe cale să fie paralizat.

O scurtă perioadă, în starea de urgență, partidele nu s-au mai înțepat cum le place. Vine relaxarea după 15 mai și așa cum arată lucrurile vor fi scandaluri politice pentru toate gusturile.

Vin și alegeri (locale și parlamentare), unde nimeni nu e zgârcit cu vorbe grele, promisiuni și invective.

De servit cu mici și cu muștar.