Clubul Torino a anunţat că un jucător al echipei este infectat cu noul coronavirus

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 07-05-2020 12:21

Clubul Torino, care activează în Serie A, a anunţat că un jucător al echipei este infectat cu noul coronavirus. Conducerea clubului din Italia nu a dat numele fotbalistului, dar a precizat că acesta este asimptomatic şi că a intrat în carantină, potrivit Mediafax.

Echipa Torino, a 15-a clasată în Serie A, a anunţat oficial că un jucător a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus. Marţi, clubul a testat tot lotul, iar un singur fotbalist a fost infectat cu Sars-COV-2.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ PRIMUL Protest din România: bărbat cu sârmă ghimpată și cap de porc, în stradă, ÎMPOTRIVA izolării

Conducerea a decis să nu dea publicităţii numele sportivului, dar a precizat că este asimptomatic şi că a intrat imediat în carantină şi va fi monitorizat în permanenţă.

Vineri, Torino va relua antrenamentele individuale. Jucătorii vor reveni pe centrul sportiv Filadelfia, format din două terenuri, unde vor fi împărţiţi. Pe fiecare teren se vor putea pregăti maximum trei fotbalişti. În 18 mai se vor putea relua antrenamentele colective.

Tot din Torino vin şi veşti bune. Paulo Dybala, jucătorul campioanei Italiei, Juventus, s-a vindecat de coronavirus, după o lună şi jumătate de când a fost diagnosticat pozitiv. Argentinianul a postat o poză şi un mesaj pe Instagram, în care a spus „faţa mea spune tot, în sfârşit vindecat de COVID-19”.