Kuweitul impune 20 de zile de carantină din pentru a opri răspândirea noului coronavirus

Autor: George Traicu
Publicat: 08-05-2020 22:45

Kuweitul va intra în stare de urgenţă şi va impune izolarea populaţiei în case începând din 10 mai şi până în 30 mai pentru a opri răspândirea noului coronavirus, conform unui anunţ făcut vineri pe contul de Twitter al Ministerului Informaţiei, transmit Reuters şi DPA potrivit Agerpres.

În data de 20 aprilie Kuweitul a extins măsurile de izolare la nivel naţional timp de 16 ore pe zi, între orele 16:00 şi 08:00, a suspendat activitatea în sectorul public, inclusiv în ministere, până pe 31 mai.

Vineri, acest stat din zona Golfului a anunţat 641 de noi cazuri de infectare cu coronavirus şi 3 decese. Numărul total de cazuri a ajuns la 7.208, iar cel al deceselor la 47.

Numărul de cazuri în toate cele şase state arabe din zona Golfului a ajuns la aproape 86.000 şi respectiv 486 de decese, în pofida măsurilor de izolare şi de închidere.

În Arabia Saudită, numărul cazurilor de coronavirus a depăşit vineri 35.000.