Starea de urgență nu a fost ridicată, dar Primăria Sectorului 2 deschide parcurile

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 09-05-2020 14:17
Actualizat: 09-05-2020 16:27

Starea de urgență nu a fost ridicată, iar cetățenii nu pot, conform legii, să iasă din case. Totuși, Primăria Sectorului 2 a luat decizia de a deschide 15 parcuri mari din sector.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 52: Vă explică Dănuța ce s-a întâmplat la CEDO, în cazul Kovesi

“Am luat decizia deschiderii parcurilor mari din sectorul 2 pentru că în ultimele săptămâni am văzut foarte mulți locuitori ai sectorului alergând sau desfășurând activități sportive, permise de ordonanțele militare, printre mașini, pe lângă parcuri sau în zone improvizate. Atât timp cât ne este permisă activitatea fizică, aceasta trebuie făcută în siguranță și în proximitatea locuinței, iar în sectorul 2 avem foarte multe parcuri pregătite pentru cetățeni”, anunță Dan Cristian Popescu

„Mai mult, aceste parcuri sunt de trecere, deci vom facilita deplasarea locuitorilor sectorului 2 și vom scurta perioada pe care aceștia o petrec pe drum, ocolind aceste parcuri mari”, continuă viceprimarul sectorului 2

„Vreau să menționez că toate locurile de joacă, terenurile de sport și foișoarele de recreere din parcuri rămân închise. Scopul meu nu este oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber în această perioadă, ci vreau să ofer o variantă mai sigură pentru activitățile sportive și pentru scurtarea perioadei de deplasare. Locuitorii sectorului 2 trebuie să înțeleagă că restricțiile rămân, că suntem în stare de urgență și că pericolul infectării cu coronavirus nu a trecut.

Toate parcurile vor avea la intrări panouri de atenționare și de informare asupra măsurilor de prevenție a răspândirii COVID-19”, încheie viceprimarul Dan Cristian Popescu

Primăria Sectorului 2 va deschide 15 parcuri, sâmbătă, 9 mai 2020.