VIDEO Povestea românului izolat în Bali care, de ziua lui, a dat de mâncare la săraci

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 11-05-2020 08:12
Actualizat: 11-05-2020 08:21

George Ardelean este izolat în Bali, din luna martie. Insula este aproape pustie, iar localnicii nu mai au surse de venit. De ziua lui, românul le-a donat mâncare localnicilor din trei centre sociale. Masa pentru o sută de persoane l-a costat cât un salariu mediu pe economie în România, anunță MEDIAFAX.

“Vizita noastră a fost o bucurie pentru ei, atât pentru faptul că le-am dus o masă caldă, cât şi pentru prezenţa noastră, în special. Persoanele cu dizabilităţi fizice nu prea ies din centrul respectiv”, a spus George Ardelean.

Considerată un paradis turistic, Insula Zeilor, altădată plină de vizitatori din toate colţurile pământului, este acum aproape pustie. Plajele sunt goale, iar restaurantele, deşi deschise, nu mai au clienţi. “Absolut tot, tot este închis.“

Citește și: Ministerul de Interne: În ce condiții vom putea călători în afara localității, după 15 mai

Puţini oameni s-au îmbolnăvit de COVID-19 în Bali, spune George, însă din cauza restricţiilor internaţionale, turiştii nu mai ajung pe insulă, iar localnicii abia mai au din ce trăi.

„O porţie de mâncare, după ce am ales mai multe sortimente, ne-a costat undeva la vreo 3,5 lei.(...) Din acei 3,5 lei pe care-i face din vânzare reuşeşte să-şi continue businessul.”

În Bali, sunt afectaţi mai mulţi români care au afaceri sau lucrează în turism.