Camera Deputaţilor a început şedinţa în care se dezbate moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 11-05-2020 17:51

Camera Deputaţilor a început luni şedinţa în care se dezbate moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, urmând ca votul să fie dat miercuri, anunță AGERPRES.

Moţiunea simplă, intitulată "Virusul Cîţu a infectat economia naţională", a fost depusă miercurea trecută în plenul Camerei.

Moţiunea este citită de deputatul PSD Andrei Pop.

Citește și: Ultimă oră! După 15 mai se deschid Bisericile, dar mall-urile, restaurantele și terasele rămân închise

Amanetarea finanţelor ţării trebuie să înceteze, România trebuie salvată de "virusul Vasile Cîţu", iar ministrul Finanţelor trebuie să plece, se arată în textul moţiunii.

"Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, 'Virusul Cîţu' a distrus aproape complet economia naţională. După aproape două luni de stare de urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. Sondajele de opinie arată că 70% din populaţie consideră că România ar fi putut evita efectele negative din economie, produse de pandemia de coronavirus, dacă Ministerul Finanţelor ar fi luat din timp măsuri eficiente pentru sprijinirea agenţilor economici. Mai simplu spus - 70% dintre români consideră că ministrul Cîţu este un dezastru pentru economie! Ce blestem pe această ţară ca, în cele mai grele momente, economia ei să fie condusă de cel mai dezastruos ministru al Finanţelor din istoria României", se precizează în textul moţiunii simple.

Citește și: Aproape de o nouă autostradă în România! Ludovic Orban a semnat contractul – Întârziere de 2 ani și jumătate

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a transmis, duminică, că Partidul Naţional Liberal guvernează foarte bine şi cei de la PSD sunt "frustraţi" de succesul programelor implementate de liberali.