Laboratorul de testare Real-Time PCR de la SJU Piteşti va deveni funcţional într-o săptămână

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 11-05-2020 23:34

Un aparat de testare pentru detecţia COVID-19 a fost adus, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, laboratorul de testare Real-Time PCR urmând să devină funcţional într-o săptămână, a anunţat Consiliul Judeţean (CJ) Argeş.

Aparatul a fost achiziţionat de unitatea medicală prin cofinanţare de la CJ Argeş şi fonduri primite de la Ministerul Sănătăţii, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Scrisoare deschisă pentru Mircea Badea: ‘Nu vă permit să ne mai jigniți’

Administraţia judeţeană a alocat pentru achiziţia sistemului de testare 505.000 de lei, alţi 215.000 de lei fiind acordaţi pentru amenajarea spaţiului, care a fost dat în folosinţă gratuită SJU Piteşti.

"Până să ajungem în acest punct, parcursul nu a fost unul deloc uşor. Am respectat pas cu pas toate procedurile impuse de legislaţie şi am alocat resursele financiare necesare pentru a putea înfiinţa şi dota de la zero acest nou laborator biologic. Printr-un efort de echipă, cu implicare şi perseverenţă, iată că am reuşit să avem la nivelul Spitalului Judeţean un laborator complet de testare pentru detecţia COVID-19, singurul laborator achiziţionat şi amenajat integral din bani publici", a declarat preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, potrivit comunicatului.