Schitul argeşean Brădetu are un nou stareţ

Autor: George Traicu
Publicat: 12-05-2020 11:30

Arhiepiscopul Calinic l-a instalat duminică pe noul stareţ al Schitului Brădetu, notează Basilica.ro.

Este vorba despre Părintele Protosinghel Filotei Dabu, căruia i-a oferit după ceremonia de instalare și distincția eparhială „Crucea Basarabă”.

În Duminica a 4-a după Paşti, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a oficiat Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult al aşezământului monastic.

În omilia sa, Arhiepiscopul a subliniat răbdarea și demnitatea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, amintit în textul biblic duminical.

De-a lungul timpului, schitul care datează din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân a rezistat peste secole ca obşte de călugări, fie de sine stătătoare, fie ca metoc al Mănăstirii din Curtea de Argeş. S-a menţinut până la reformele agrară şi bisericească impuse de Cuza, în urma cărora s-a dezvoltat satul actual Brădetu, iar schitul s-a transformat în biserică de enorie.

După 130 de ani, din dorinţa a trei călugări, s-a pornit la o ctitorie nouă, la 800 m altitudine, deasupra satului Brădetu. Schitul nou s-a numit după numele celui din vechime şi a fost închinat Acoperământului Maicii Domnului, Sfântului Nectarie Tămăduitorul, Sf. Ierarh Calinic de la Cernica și Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel.