Un tânăr de 27 de ani este cercetat penal, după ce a folosit bancnote contrafăcute pentru achiziţionarea unui bun

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-05-2020 19:11
Actualizat: 13-05-2020 19:13

Un tânăr de 27 de ani, din Şimian, este cercetat pentru punerea în circulaţie de valori falsificate, falsificarea de valori străine şi înşelăciune, după ce a folosit bancnote contrafăcute pentru achiziţionarea unui bun, informează, miercuri, IGPR.

Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, bănuit de punerea în circulaţie de valori falsificate, miercuri fiind pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere pe numele acestuia, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Lovitură de teatru! Prevederile stării de alertă vor intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial! Amendament neconstituțional

Din probatoriul administrat, s-a stabilit că bănuitul, la data de 15 decembrie 2019, ar fi plătit contravaloarea unui bun folosind şapte bancnote, de 50 de euro, contrafăcute.

Poliţiştii au indisponibilizat cele şapte bancnote precum şi o armă letală deţinută ilegal.

Citește și: Camera Deputaților a adoptat moțiunea simplă ‘Virusul Cîțu a infectat economia națională’

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie de valori falsificate şi falsificarea de valori străine şi înşelăciune.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.