VIDEO Guvernul i-a ascultat pe artiști: 'Impozitele vor fi plătite la momentul realizării veniturilor'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 14-05-2020 17:18
Actualizat: 14-05-2020 18:55

Guvernul a anunțat, prin vocea vicepremierului Raluca Turcan, că românii care lucrează în industria de evenimente artistice vor plăti, de acum încolo, impozitul pe venit sub o altă formă. În plus, cei care au achiziționat bilete la spectacole amânate, ei nu vor pierde valoarea tichetelor.

”Industria de spectacole a fost foarte grav afectată de această criză sanitară şi am introdus o serie de reglementări menite să o susţină. Am instituit în felul acesta posibilitatea refolosirii biletelor deja achiziţionate şi transformarea acestora pentru acelaşi spectacol amânat pentru altă dată sau, în cazul în care nu mai este posibilă amânarea spectacolului, pe bază de vouchere, pentru alte evenimente culturale organizate de către cei care au vândut aceste bilete. Dacă nu vor fi folosite timp de un an de zile, vor fi returnați banii.

Citește și: Propunere bombă: Anulați examenele pentru evaluarea națională clasa VIII și examenul de Bacalaureat

De asemenea, pentru veniturile impozabile obţinute de cei care activează în industria de evenimente, acestea vor fi plătite la momentul realizării veniturilor. Sunt măsuri care au fost luate în toate ţările europene, sprijină ţinţit domeniul cultural.”, a declarat Raluca Turcan.