Modificarea Legii privind Programul de susţinere a crescătorilor de suine, promulgată

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 15-05-2020 12:24

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.

Potrivit actului normativ, iniţiat de parlamentari PSD, ALDE şi PMP, termenul maxim de realizare a investiţiilor este de 18 luni de la acordarea primei plăţi aferente sprijinului financiar, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, la solicitarea beneficiarului, cu maximum 6 luni.

Beneficiarii trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv întreprinderi autonome, întreprinderi partenere sau întreprinderi legate, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare, scrie Agerpres.

Citește și: OFICIAL - Noile restricţii de circulaţie în starea de alertă. Apare o nouă declaraţie pe propria răspundere/ MODEL

În textul legii, s-a înlocuit sintagma "avans" acordat beneficiarilor cu "tranşe".

Termenul limită până la care se depune cererea de înscriere în Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie prevăzută de lege se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii şi dezvoltării rurale.

De asemenea, prin excepţie de la aceste prevederi, în cazul solicitărilor fermierilor, prin ordin al ministrului Agriculturii, se pot stabili noi sesiuni de înscriere în program, cu încadrarea în valoarea totală a ajutorului de stat.