Minora din Gorj care şi-a abandonat bebeluşul într-un centru de plasament, a fost găsită

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 15-05-2020 19:00

Fata de 14 ani din județul Gorj, dată dispărută luni de reprezentanții unui centru de plasament din oraşul Târgu-Cărbuneşti, în care locuia cu bebeluşul ei de două luni, a fost găsită de poliţişti, joi, în Dâmboviţa. Adolescenta va fi obligată să stea în izolare 14 zile, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, fata care fugit luni din centrul de plasament din Târgu-Cărbuneşti a fost găsită, joi, în judeţul Dâmboviţa.

Ea va fi obligată să rămână în izolare pentru 14 zile înainte să fie plasată într-un centru maternal alături de copilul ei.

Citește și: Video scandalos! Cum a fost provocat ÎPS Teodosie în timpul slujbei

„Minora a fost preluată de către reprezentaţii DGASPC Gorj în cursul nopţii de 14 spre 15 mai, în prezent aflându-se într-unul din centrele rezidenţiale din subordinea DGASPC Gorj, unde beneficiază de consiliere psihologică şi suport emoţional. Dată fiind situaţia epidemiologică existentă la nivelul ţării, pentru o perioadă de 14 zile, minora se va afla intr-unul din centrele rezidenţiale cu destinaţie de triaj, abia după această perioada urmând să revină alături de fiul său aflat într-un centru maternal", a declarat, Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Oamenii legii fac verificări pentru a se stabili dacă minora a fost sau nu victima unei infracţiuni.

Fata, care locuia în centrul de plasament din oraşul Târgu-Cărbuneşti împreună cu bebeluşul ei de două luni, a ieşit în curte, sub pretextul că vrea să facă sport, și a reuşit să fugă.