Un seism puternic s-a produs în statul american Nevada: Nu au fost raportate victime şi pagube materiale

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 15-05-2020 23:21

Un puternic cutremur de pământ cu magnitudinea 6,5 s-a produs vineri dimineaţă într-o regiune izolată şi slab populată din statul american Nevada, situată la jumătatea distanţei dintre oraşele Reno şi Las Vegas, au anunţat reprezentanţii Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citaţi de Reuters, potrivit Agerpres.

Deocamdată nu au fost raportate victime şi nici pagube materiale, potrivit Biroului Şerifului din districtul Nye.

Seismul s-a produs la 57 kilometri nord-vest de Tonopah, reşedinţa districtului Nye, la o adâncime de 7,6 kilometri, au raportat specialiştii de la USGS.

Citește și: Video scandalos! Cum a fost provocat ÎPS Teodosie în timpul slujbei

Cutremurul a fost resimţit până la Sacramento, în California, un oraş aflat la o distanţă de 563 de kilometri, potrivit unor mesaje publicate pe reţelele de socializare.

Districtul Nye, situat la 320 de kilometri nord de Las Vegas, include o porţiune din Parcul Naţional Death Valley (Valea Morţii). Populaţia sa este de doar 43.000 de locuitori, care trăiesc răspândiţi pe un teritoriu echivalent cu suprafaţa combinată a statelor americane Vermont şi New Hampshire.