Primarul General, apel insistent la bucureșteni: 'Îi rog din suflet să se găndească la pericolul de a ajunge ei sau familia lor pe un pat de spital'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 17-05-2020 12:49
Actualizat: 17-05-2020 12:55

Primarul General a lansat un apel insistent la Bucureșteni, în direct la Digi 24, prin care i-a rugat pe locuitorii Capitalei să evalueze riscurile la care se expun încălcând recomandările privind distanțarea socială. Gabriela Firea a atras atenția că în orice moment numărul infecțiilor cu noul coronavirus ar putea să crească, astfel că cele 500 de paturi ale spitalului modular covid să devină insuficiente pentru avalanșa de cazuri. Primarul general i-a rugat pe bucureșteni să se gândească la sănătatea lor și a familiilor lor și să respecte toate regulile impuse de autorități.

Citește și: Cristoiu, atrage atenția: ‘Falimentul nu vizează multinaționalele, tefeliștii, bugetarii, ci clasa de mijloc’

"Nu pot să nu-mi aduc aminte, cu amărăciune, că au fost afirmații că ceea ce am construit în Capitală, și anume un spital modular Covid, cu 500 de ocuri nu ar fi fost necesar. Să dea Dumnezeu să nu fie necesar. Să dea Dumnezeu să fie suficiente paturile din cele două spitale de boli infecțioane, Victor Babeș și Matei Balș, dar dacă vom continua în acest stil în care nu ieșim doar la aer, nu iașim doar să ne relaxăm și vrem cu tot dinadinsul să stăm foarte aproape de alte persoane despre care nu știm dacă sunt sau nu contaminate, mă tem că va trebui să ne organizăm și mai bine și vor fi necesare toate paturile pe care le-am amenajat în această perioadă. Eu fac apel încă o dată la toți bucureștenii, spunându-le din tot sufletul că eu îi înțeleg perfect, am și eu copii, am și eu familie, și copiii mei s-au plictisit în casă s-au plictisit de așteptare, își doresc să iasă în parc, vor să steaîn aer liber, să se întâlnească cu ceilalți colegi, deci înțeleg din tot sufletul ce simt oameni și dorința lor de a încerca să trăiască o viață normală, dar eu îi rog din suflet să pună în balanță, această viață așa-zis normală cu pericolul de a ajunge ei sau familia lor pe un pat de spital în stare foarte gravă", a declararat Gabriela Firea.

Citește și: Marcel Vela, mesaj de ultimă oră! Noi precizări despre situația persoanelor infectate. Cu cât a crescut numărul