PRM:Guvernul nu a manifestat nici cea mai mică urmă de interes față de problemele cetățenilor români de la vamă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 21-05-2020 13:34

Partidul România Mare a semnalat public, printr-un comunicat de presă, grava situație produsă la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, loc în care zeci de mii de cetățeni români au fost umiliți de către autoritățile statului român, printr-o organizare în mod voit deficitară care i-a expus în mod nejustificat unor mari eforturi și riscuri de contaminare, în condițiile în care ei nu doreau decât să intre pe teritoriul statului ai cărui cetățeni sunt.

„Situația de criză fusese adusă în atenție de către deputatul Dorel-Gheorghe CĂPRAR, care deplasat la fața locului, a constatat și semnalat condițiile în care se desfășurau activitățile de trecere a frontierei și a făcut apel la luarea urgentă de măsuri pentru ca cetățenilor ce treceau frontiera în țara lor, să li se asigure un tratament ce respectă demnitatea umană.

Constatând că membrii Guvernului României nu manifestau nici cea mai mică urmă de interes față de problemele cetățenilor români poziționați în cozi lungi de până la 8 km și care așteptau ore în șir pentru a putea intra în România, am cerut Excelenței Sale domnului Klaus-Werner IOHANNIS Președintele României, să intervină de urgență pentru a impune intrarea în legalitate în ceea ce privește tratamentul aplicat de autoritățile statului român, cetățenilor români care revin în România.

Citește și: OFICIAL Care sunt excepțiile când masca NU e obligatorie. Ministerul Sănătății face precizări

În același comunicat de presă am indicat și o posibilă soluție pentru rezolvarea cel puțin parțială a problemei semnalate, prin utilizarea mai multor puncte de trecere a frontierei care erau ținute închise, pentru a ușura accesul cetățenilor români în România prin scurtarea timpului de așteptare la trecerea prin punctul de control trecere frontieră.

Ulterior emiterii comunicatului de presă de către conducerea Partidului România Mare, la data de 19 mai 2020, domnul senator Ion-Marcel VELA ministrul afacerilor interne s-a deplasat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, fiind identificate în mod operativ posibilități de organizare a trecerii frontierei prin mai multe puncte de trecere a frontierei.

Problema care o supunem atenției opiniei publice și în special cetățenilor români din Diaspora, este că dintr-un număr total de 469 de parlamentari, membri ai Parlamentului României și dintr-un număr de 18 miniștri, doar un parlamentar și un ministru au manifestat interes față de problema românilor umiliți de organizarea deficitară a autorităților române a trecerii frontierei în propria țară”, se arată într-un comunicat de presă al PRM.