Tânăr reţinut de poliţişti pentru pornografie infantilă, la Tulcea

Autor: George Traicu
Publicat: 21-05-2020 20:03

Poliţiştii tulceni şi procurori ai DIICOT au reţinut un tânăr, din satul Malcoci, care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră şi ar fi înregistrat scenele cu telefonul mobil, se arată într-un counicat de presă remis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea potrivit Agerpres.

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale, pe data de 5 aprilie, cu o minoră de 15 ani, din acelaşi sat, şi ar fi înregistrat scenele cu un telefon mobil, iar apoi le-a arătat unei alte persoane.

"Ieri, 20 mai, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar în cursul zilei de azi, 21 mai, Tribunalul Tulcea a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile", se arată în comunicatul IPJ.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă printr-un sistem informatic.