Fotbal - Un coleg de echipă cu Eric Bicfalvi a fost testat pozitiv cu COVID-19

Autor: George Traicu
Publicat: 22-05-2020 16:30

Clubul Ural, la care este legitimat Eric Bicfalvi, a anunţat, vineri, că jucătorul Pavel Pogrebniak a fost testat pozitiv cu coronavirus, notează news.ro.

Pogrebniak suferă de o formă uşoară a bolii. El se simte bine şi este monitorizat permanent de medici, a precizat gruparea rusă.

În cazul celorlalţi jucători de la Ural şi al membrilor stafului tehnic, rezultatele testelor pentru Covid-19 au fost negative.