Femeie din Borsec, căutată de două zile de zeci de poliţişti, jandarmi şi voluntari, găsită în viaţă

Autor: George Traicu
Publicat: 22-05-2020 21:53

O femeie de 62 de ani, din staţiunea Borsec, care a dispărut de acasă de două zile, a fost găsită în viaţă vineri după-amiază, după ce a fost căutată de zeci de poliţişti, jandarmi şi voluntari, potrivit Agerpres.

Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că dispariţia femeii a fost sesizată în data de 20 mai, în jurul 21.50, imediat fiind constituite echipe de căutare formate din şase poliţişti, un jandarm şi circa 30 de cetăţeni, voluntari ai Serviciului local pentru situaţii de urgenţă şi membri ai unei Asociaţii Off Road, care au acţionat până spre dimineaţă, iniţial fără rezultat.

După câteva ore căutările au fost reluate, cu forţe noi, aproape dublate, din care au făcut parte 14 poliţişti, 9 jandarmi şi aproape 50 de voluntari din cadrul SVSU, Asociaţiei Off Road, cărora li s-au alăturat muncitorii fabricii de apă minerale din localitate.

Femeia a fost găsită vineri după-amiază, la circa trei kilometri de oraşul Borsec, într-o zonă împădurită.

IPJ Harghita a precizat că femeia era "slăbită dar teafără", dar din cauza stării de sănătate, nu a putut furniza detalii despre traseul pe care l-a urmat, ori alte amănunte care să lămurească dispariţia sa, aspecte care urmează să fie stabilite de poliţiştii anchetatori.

Femeia a fost transportată la spital pentru evaluare medicală.