Pedro Sanchez a făcut marele anunț - S-a decis reluarea LaLiga

Autor: George Traicu
Publicat: 24-05-2020 02:30
Actualizat: 25-05-2020 08:23

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat, sâmbătă, că prima divizie de fotbal, întreruptă de pandemia de coronavirus, se va relua la 8 iunie, astfel că LaLiga va fi al doilea campionat important din Europa care îşi reia meciurile, după Bundesliga, informează lefigaro.fr, potrivit news.ro.

"Spania a făcut ceea ce trebuia să facă, iar acum se deschid noi orizonturi pentru toată lumea. A venit momentul să vă reluaţi multe dintre activităţile voastre zilnice. La Liga va reveni începând din 8 iunie", a declarat Sanchez.

Anunţul premierului este mai optimist decât aşteptările conducătorilor forurilor fotbalistice spaniole, care plănuiau reluarea campionatului la 12 sau 13 iunie.

Vineri, presa spaniolă scria că LaLiga s-ar putea relua la 12 iunie, cu derbiul FC Sevilla - Betis Sevilla, din cadrul etapei a XXVIII-a, un anunţ oficial urmând să fie făcut la 28 mai. Fiecare echipă va juca un meci la 72 de ore, iar competiţia s-ar încheia în acest fel la 19 iulie.

Jucătorii echipelor spaniole şi-au reluat antrenamentele din 8 iunie, individual, iar de luni ei au putut să se pregătească în grupuri de până la zece fotbalişti.

Unsprezece etape de campionat sunt încă de jucat în prima ligă spaniolă.