Intesa Sanpaolo ar putea aproba marţi împrumutul garantat de stat pentru Fiat Chrysler

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 25-05-2020 22:28

Board-ul Intesa Sanpaolo SpA ar urma să aprobe marţi acordul preliminar pentru un împrumut garantat de stat pe trei ani acordat Fiat Chrysler (FCA), în valoare de 6,3 miliarde de euro (6,9 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.

Împrumutul de la cea mai mare bancă italiană de retail va ajuta producătorul italo-american să-şi consolideze poziţia financiară, pe fondul scăderii vânzărilor din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19).

Societatea italiană de asigurare de credite Sace SpA ar urma să ofere o garanţie publică pentru 80% din suma de 6,3 miliarde de euro. Această garanţie va trebui să fie acordată pe baza unui decret al Ministerului italian de Finanţe.

Împrumutul face parte din linia de creditare bancară de peste 400 miliarde de euro pe care Italia a pus-o la dispoziţia afacerilor, prin schema de lichiditate de urgenţă destinată sprijinirii economiei, în contextul epidemiei. Pentru a avea acces la fonduri, companiile trebuie să fie de acord să nu plătească dividende în acest an.

FCA a anulat dividendele de 1,1 miliarde de euro planificate pentru câştigurile din 2019.

Citește și: Semnal grav al unui fost șef SIE: Anumiți lideri politici s-au folosit de coronavirus pentru a-și consolida puterea

O linie de credit de 6,3 miliarde de euro pentru Fiat Chrysler ar fi cel mai mare împrumut garantat de un guvern european în perioada pandemiei, după ce luna trecută UE şi-a dat acordul pentru un împrumut garantat de statul francez în valoare de 5 miliarde de euro pentru Renault SA.

Comisia Europeană va decide până în 17 iunie dacă va aproba fuziunea de 50 miliarde de dolari dintre PSA şi Fiat Chrysler, a anunţat recent Executivul comunitar.

Anul trecut, grupul francez PSA şi compania italo-americană Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au anunţat finalizarea acordului de fuziune cu caracter obligatoriu, care va crea al patrulea producător auto global, după Volkswagen, alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi şi Toyota. Entitatea combinată, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 50 de miliarde de dolari, va avea vânzări anuale de aproape nouă milioane de vehicule.

FCA deţine branduri cum ar fi Fiat, Jeep, Dodge, Ram, Maserati , în timp ce PSA are brandurile Peugeot, Opel şi DS.

Tranzacţia vine în contextul în care toate pieţele auto importante din Europa au fost afectate de scăderea vânzărilor, în urma închiderii showroom-urilor după instituirea măsurilor de urgenţă pentru limitarea pandemiei, dar aceste evoluţii au fost evidente în special în Italia, una din pieţele de bază ale FCA.

În pofida "unei perioade neaşteptate şi fără precedent", FCA îşi menţine angajamentul "de a finaliza tranzacţia cu PSA până la finalul lui 2020 sau începutul lui 2021", se arată într-un comunicat al companiei italo-americane publicat recent.