Ghinion total - Un șofer a fost prins beat de două ori, în aceeaşi zi, de poliţişti după ce a comis două accidente

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 27-05-2020 15:23

Un bărbat în vârstă de 53 ani, din Piatra-Neamţ, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins de două ori în aceeaşi zi conducând autoturismul deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice iar prima dată comisese un accident, potrivit Agerpres.

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi iniţial despre producerea accidentului pe o stradă din Piatra-Neamţ dar şoferul a fugit de la faţa locului până la sosirea oamenilor legii.

"La scurt timp, poliţiştii au depistat în trafic autoturismul în cauză şi întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar de oprire, s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit pe Aleea Rozelor, unde cel în cauză a intrat în coliziune cu un vehicul parcat. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto, un bărbat de 53 de ani, din Piatra-Neamţ, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,38 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanenţă unde, în prezenţa cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Dimitrie Mocanu.

Citește și: Minerii se revoltă în Valea Jiului! Care sunt nemulțumirile lor și ce măsuri vor lua

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru refuz de la prelevarea de mostre biologice şi i-au reţinut permisul de conducere, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

Câteva ore mai târziu, poliţiştii au fost sesizaţi că autoturismul în cauză a fost implicat într-un alt eveniment rutier, pe o stradă din Piatra-Neamţ.

"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului iar la scurt timp, bărbatul în cauză a fost depistat într-o parcare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,28 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a refuzat recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei", a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Şoferul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.