Ungaria a autorizat prezenţa spectatorilor la evenimentele sportive în aer liber

Autor: George Traicu
Publicat: 28-05-2020 11:07

Ungaria a autorizat prezenţa spectatorilor la evenimentele sportive în aer liber, cum ar fi meciurile de fotbal, începând de joi, cu respectarea strictă a măsurilor de distanţare socială, pe fondul pandemiei de coronavirus, informează DPA potrivit Agerpres.

Conform unui decret guvernamental dat publicităţii miercuri, aceste evenimente trebuie să se desfăşoare în incinte care nu au acoperiş sau sunt doar parţial acoperite.

Pentru ca distanţarea socială să poată fi aplicată, trebuie să rămână trei locuri libere între scaunele ocupate, în timp ce scaunul din spatele unui spectator nu va putea fi de asemenea utilizat.

Campionatul de fotbal al Ungariei a fost suspendat în luna martie, fiind reluat la sfârşitul săptămânii trecute, cu porţile închise.