Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, arată că Uniunea Europeană are o alocare de 33 de miliarde de euro către România, bani care pot fi utilizați atât pentru combaterea efectelor economice ale pandemiei, iar ulterior pentru alte domenii cum ar fi marea infrastructură, sănătătatea sau alte domenii.
Citește și: Ion Cristoiu decriptează războiul din interiorul PNL: Gruparea Ludovic Orban vs. Gruparea Rareş Bogdan
Vreau să vă spun că negocierile purtate de președintele României, de Guvern și de Delegația EPP-RO nu au fost ușoare! Nu vă spun mai multe, căci nu este normal să dau din casă, deși mă mănâncă limba de fost jurnalist, însă vă mărturisesc că sunt mândru de maniera în care șeful statului a punctat. De altfel, dacă vă amintiți, domnul Iohannis a respins mereu ideea Europei „cu două viteze”, iar în decembrie a fost foarte ferm împotriva manierei de alocare a banilor pentru Coeziune și prin Politica Agricolă Comună.
Să ne ajute Dumnezeu să construim pentru generațiile viitoare! De altfel, documentul pe care l-am citit are un nume tare frumos: Europe's moment: Repair and Prepare for the Next Generation. După mine, este o datorie și o șansă să întărim Europa. Chiar avem nevoie!”, scrie Rareș Bogdan.