China vrea 'reunificarea pașnică' cu Taiwan. Ce avertisment lansează

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-05-2020 13:46
Actualizat: 29-05-2020 14:47

Şeful Biroului de Afaceri Externe pentru Taiwan din China a declarat vineri că „o ţară, două sisteme” şi „reunificarea paşnică” este cea mai bună modalitate de a reunifica China şi Taiwanul, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

Încercările forţelor străine de a interveni în „reunificare” vor eşua, a declarat Liu Jieyi la un eveniment dedicat împlinirii a 15 ani de când China a semnat Legea anti-secesiune.

Guvernul a DECIS: LISTA noilor măsuri de relaxare și când vor intra în vigoare

Beijingul a aprobat legea în 2005 care autorizează utilizarea forţei împotriva Taiwanului dacă China consideră că aceasta s-a retras din acord.

China trebuie să păstreze atât opţiuni paşnice cât şi militare pentru a rezolva „problema Taiwanului”, a declarat vineri un general superior chinez.

Dacă şansa „reîntregirii paşnice” dispare, armata chineză va folosi toate mijloacele pentru a asigura întregirea teritoriului său, a declarat Li Zuocheng, şeful departamentului de personal comun şi membru al Comisiei Militare Centrale.