Compozitorul suedez Björn Ulvaeus şi fost membru al celebrei trupe ABBA, ales președinte al CISAC

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 29-05-2020 22:15

Compozitorul suedez Björn Ulvaeus şi fost membru al celebrei trupe ABBA a fost ales preşedinte al Confederaţiei Internaţionale a Societăţilor de Autori şi Compozitori (CISAC), cu sediul la Paris, în cadrul Adunării Generale a organizaţiei care l-a numit vicepreşedinte pe mexicanul Arturo Marquez, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Ulvaeus (Goetheborg, 1945) formează alături de muzicianul suedez Benny Anderson celebrul duo de compozitori care a compus cântecele grupului pop ABBA şi care era completat de solistele Agnetha Fältskog şi Anni-Frid Lyngstad.

Ulvaeus a fost ales preşedintele CISAC pentru un mandat de trei ani, timp în care "va susţine activitatea Confederaţiei pentru a garanta autorilor o mai bună protecţie a drepturilor lor, încasări şi condiţii mai bune", se arată într-un comunicat al organizaţiei.

CISAC reprezintă peste 230 de firme de autori din 120 de ţări cu ajutorul cărora susţine sistemul mondial de gestionare colectivă a drepturilor.

Citește și: Va fi obligatoriu în România! Se vor da bani

"Mi-am câştigat foarte bine viaţa ca artist şi cantautor şi am avut norocul să mă bucur de succes. Acum mă bucur că am o nouă altfel de oportunitate pentru a încerca să ajut viitoarea generaţie de creatori în cariera lor profesională", a spus Björn Ulvaeus după alegerea sa.

Directorul CISAC, expertul în legislaţie internaţională Gadi Oron, s-a declarat încântat de faptul că artistul suedez a acceptat această funcţie şi a lăudat activitatea lui Ulvaeus ca apărător al drepturilor de autor şi expert "în mecanisme ce garantează o remunerare corectă".

Ulvaeus îi urmează în acest post pionierului muzicii electronice Jean-Michel Jarre, care a ocupat preşedinţia timp de şapte ani.

Este vorba de o funcţie care nu oferă drept de vot şi de intervenţie în deciziile administrative ale organismului şi care a fost deţinută anterior de muzicieni celebri, precum Robin Gibb, din trupa Bee Gees, între 2007 şi până la moartea sa în 2012.