Mai puţin de 20% dintre elevii de a VIII-a şi a XII-a din Alba Iulia au acceptat să fie testaţi

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 29-05-2020 22:22

Mai puţin de 20% dintre elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a din Alba Iulia şi-au dat acordul să fie testaţi gratuit pentru COVID-19, un procentaj asemănător fiind înregistrat şi în rândul personalului didactic şi nedidactic, acţiunea reprezentând o iniţiativă locală pentru ca reluarea cursurilor să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă a sănătăţii, potrivit Agerpres.

Atât elevii din anii terminali, cât şi cadrele didactice şi personalul nedidactic au dat dovadă de reticenţă şi nu şi-au dat acordul să fie incluşi în campania iniţiată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba.

Potrivit informaţiilor furnizate vineri, la solicitarea AGERPRES, de către DSP Alba, din cei aproximativ 2.000 de elevi din clasele a VIII-a şi a XII-a, cadre didactice, medici şi asistenţi şcolari din Alba Iulia care puteau fi testaţi gratuit pentru COVID-19, în vederea reîntoarcerii în siguranţă în şcoli în 2 iunie, mai puţin de 400 şi-au exprimat acordul în acest sens.

Există o şcoală generală în care nu se regăseşte pe listă niciun cadru didactic sau personal nedidactic. La fel, există o şcoală generală unde niciun elev nu şi-a dat acceptul pentru testare.

Astfel, dintr-un total de aproximativ 1.200 de elevi au fost de acord cu testarea 231, adică 19,25%.

Citește și: Va fi obligatoriu în România! Se vor da bani

Procentajul este foarte mic şi în ceea ce priveşte personalul didactic/nedidactic - 20,25%, acceptând să fie testate doar 161 de persoane.

Pe de altă parte, toate cele 226 de teste efectuate până vineri în laboratorul DSP Alba la elevi din ani terminali şi personal didactic/nedidactic au fost negative.

Testarea este gratuită şi benevolă şi se derulează pe durata câtorva zile. Campania este parte a proiectului-pilot de testare prin metoda pooling ce se derulează în Alba Iulia. Kiturile de testare necesare au fost asigurate de Primăria Alba Iulia.

"Reluarea cursurilor pentru o parte din elevi, cei aflaţi în clasele de final de ciclu de învăţământ, trebuie să se întâmple în condiţii de maximă siguranţă a sănătăţii. Atenţia elevilor şi profesorilor trebuie să se îndrepte doar către educaţie, iar pentru asta e responsabilitatea noastră să creăm un climat sigur", a declarat, săptămâna trecută, atunci când a fost anunţată campania, viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul.

Testarea reprezintă o procedură simplă, care constă în prelevarea unui exudat nazofaringian cu ajutorul unui beţişor medicinal steril, de unică folosinţă, procedură realizată, în cazul de faţă, de personal medical din cadrul DSP Alba.