Universitatea din Bucureşti este parteneră într-un proiect privind creşterea capacităţii de diagnosticare precoce a infecţiei cu SARS-CoV-2

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 03-06-2020 10:48

Universitatea din Bucureşti este parteneră în proiectul "Tehnici avansate şi creşterea performanţei în detecţia precoce a virusului SARS-CoV-2", care va permite testarea periodică în spitale a personalului medical, precum şi a celui din şcoli sau instituţii publice, autotestarea la domiciliu, dar şi fabricarea unor kituri de testare SARS-CoV 2 în România.

Potrivit unui comunicat de presă al UB, proiectul selectat pentru finanţare la competiţia SOLUŢII-2020 va contribui, astfel, la creşterea capacităţii de răspuns şi asigurare a sănătăţii publice în condiţiile unei pandemii, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Decizie CRUCIALĂ la Curtea Constituțională: război total între PSD și PNL, pe data alegerilor locale

Coordonat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie (IMT), proiectul Tehnici avansate şi creşterea performanţei în detecţia precoce a virusului SARS-CoV-2 îşi propune obţinerea şi validarea unor metode şi kituri de diagnostic precoce al infecţiei cu SARS-CoV-2 şi beneficiază de expertiza unor colaboratori din instituţii de cercetare de prestigiu precum: Harvard University, GeneScript, CNRS Paris/Orsay, KAUST University şi Singapore Institute of Manufacturing Technology.

În cadrul acestui proiect, fiecare partener va avea o contribuţie proprie, iar echipa Universităţii din Bucureşti va fi implicată în optimizarea unui protocol rapid de detecţie a agentului COVID-19, în optimizarea primerilor de detecţie a infecţiei cu SARS-CoV-2, precum şi în validarea sistemelor de detecţie realizate de IMT.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 67: Să ne trezim dracului la realitate! Nu mai vin banii!

"Soluţiile propuse de proiectul coordonat de dr. Ciprian Iliescu, cercetător ştiinţific în cadrul IMT România şi al Bigheart Singapore (Institutul Biomedical pentru Cercetarea şi Tehnologia Sănătăţii Globale), vizează dezvoltarea unei metode rapide, fiabile şi ieftine de detecţie precoce a virusului SARS-CoV-2, bazate pe amplificarea izotermă a ARN viral (LAMP) şi a unui instrument - de tip "Point of care" (POC). Metodele folosite, de ultimă generaţie, îmbină instrumente de diagnosticare rapidă, specifice laboratoarelor clinice", afirmă sursa citată.

Astfel, se va realiza transferul tehnologic al metodelor de diagnostic elaborate în cadrul actualului proiect către laboratoarele clinice româneşti, în vederea extinderii şi eficientizării reţelei naţionale de diagnostic al infecţiei cu SARS-CoV-2, precum şi dezvoltarea unei platforme tehnologice pentru fabricarea sistemelor de tip POC în România, cu setarea unei capacităţi de microproducţie a testelor.