Camera Deputaților a introdus noi reguli pentru instanţe în starea de urgenţă sau de asediu

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 03-06-2020 23:07
Actualizat: 04-06-2020 07:28

Activitatea de judecată se suspendă în situaţia instituirii stării de urgenţă şi poate continua doar în situaţii excepţionale, potrivit propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, adoptate miercuri de plenul Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 213 voturi "pentru", 70 "împotrivă" şi 28 de abţineri. Camera Deputaţilor este prima sesizată în privinţa acestei propuneri legislative.

Vezi si: Adevărata 'BOMBĂ' din decizia CCR: Toate ordonanţele de urgenţă adoptate pe repede înainte sunt în pericol .

Potrivit unui amendament, activitatea de judecată se suspendă pe perioada decretării stării de asediu sau a stării de urgenţă, în condiţiile art. 93 din Constituţie.

Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, activitatea de judecată poate continua doar în situaţii excepţionale, de urgenţă deosebită, temeinic justificate, referitoare la protecţia relaţiilor de familie şi la măsurile dispuse prin decret emis de preşedintele României cu privire la instituirea stării excepţionale.

Cauzele care se vor judeca pentru fiecare categorie de instanţe vor fi stabilite, în mod exhaustiv, doar de Consiliul Superior al Magistraturii, după consultarea colegiilor de conducere ale curţilor de apel, pentru curţile de apel, tribunale şi judecătorii, respectiv al Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, în cauzele în care s-a dispus măsura arestării preventive sau în cauzele în care părţile execută pedeapsa în regim privativ de libertate, şedinţele de judecată se vor desfăşura prin videoconferinţă.

Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, termenele de prescripţie, cele procedurale şi cele de decădere nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă, prevede un alt amendament.

Iniţiatorul propunerii legislative, senatorul PSD Robert Cazanciuc, a arătat în expunerea de motive că instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, pentru o perioadă de 30 de zile, prin decret prezidenţial, încuviinţată ulterior de Parlament, "a deschis cadrul pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale pentru prevenirea răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecinţelor, raportat la evoluţia situaţiei epidemiologice".

Iniţiatorul mai apreciază, între altele, că una dintre cele mai mari probleme ale sistemului judiciar din România o reprezintă practica neunitară a instanţelor de judecată, cu consecinţe majore asupra încrederii populaţiei în actul de justiţie. "Aprecierea urgenţei de către colegiul de conducere al fiecărei curţi de apel va conduce cu siguranţă la o aplicare neunitară a legi la nivel naţional şi la un tratament discriminatoriu bazat pe un criteriu de neacceptat, respectiv cel al circumscripţiei unei curţi de apel", mai susţine iniţiatorul.